Luni dimineață. Mirosul familiar de cafea încă persista în aer când la ora stabilită pășea ușor, fără grabă în cabinet. Privind cu un aer obosit, adaugă:
-Ieri m-am trezit devreme, am avut de făcut un drum lung cu mașina. In timp ce străbăteam kilometri, îmi treceau tot felul de gânduri prin cap. Le lăsam să vină spre mine, se rostogoleau prin minte și mă oboseau. Nu e ușoară perioada prin care trec. Prin geamul mașinii, observam cum întunericul se amesteca cu lumina, nu puteam vedea nimic clar, când nu e lumină multă toate par că se amestecă, se întrepătrund atât de bine încât nu mai poți discerne în jur.
Privesc cu atenție, incercând să captez întregul tablou al stării psihice creat prin acest proces intens de introspectie și întreb:
-Ce altceva se mai amestecă?
Cu o cută fină abia apărută între sprâncene, îmi răspunde:
-Gândurile mele se amestecă, le simt ca și cum nu se mai înțeleg unul cu celălalt. Dacă ar fi să am o imagine parcă ar avea fiecare altă culoare, culori……multe culori, tot felul de culori, obositoare culori. Dilema mea este cum să pun eu în ordine atâtea culori si nuante, cum le îmbin să stea frumos în tabloul vieții mele?
-Ce ai vrea să desenezi ?
Cu un zâmbet jucăuș și cu o licărire în privire adaugă:
-Un lan de grâu ce dă în copt. Mi-au venit în minte imaginile unui culegător de spice. Da, gândurile să fie un lan și eu să adun într-un buchet cele mai frumoase gânduri ale mele din care să-mi fac o realitate. Să am posibilitatea să aleg.
-Care ar fi primul gând pe care l-ai culege?
Schimbându-și poziția corpului, deschizându-și brațele cu o undă de energie, răspunde ca și cum știe demult care ar fi primul gând.
Gând bun de pus la temelia unui nou început.
Ora de terapie a început.
