În terapie învățăm să ne privim pe noi înșine cu adevăr. Mai întotdeauna adevărul are și ceva dureros în el. Greu de acceptat dar extrem de util. Acceptarea adevărului ne dă șansa de a trăi un viitor mai onest, mai puțin cosmetizat cu iluzii. E o dovadă de putere și nu un statut de învins.
Durerea nu este înfrângere , durerea este conștientizare.
Pe canapeau din cabinet se aşază oameni curajoși , oameni care au curajul să spună:
“ Ezit.
Am ….. de ani și nevoia de certitudine mă ține prins de această incertitudine.
În ultimul timp parcă mă forțez pe mine să țin ochii deschiși în fața a ceea ce văd.
Nu știu ce mă ține , aici, în locul acesta pe care îl ocup de mulți ani…poate principiile, poate un vechi atașament sau poate acea rușine de a recunoaște că lucrurile nu merg tocmai bine.
Ezit să aleg o direcție..
Munca de elaborare a unei direcții m-a obosit și totuși în fiecare dimineață iau aceeași decizie de a rămâne pentru a avea apartenență.
Timpul trece și nu fac nimic , pentru că este greu de suportat oricare ar fi concluzia.”
