Scufundat în canapeaua din cabinet și în propria ființă, spune cu glas moderat ca tonalitate, cu accente aspre:
-Am renunțat la atât de multe, încât nu mai știu pe unde sunt, nu știu ce să cer, nu am direcția spre care să mă îndrept.
-De unde aș putea începe? Ce aș mai putea spune după o lungă renunțare …
-Cum se simte aceasta renunțare?
-Pentru mine renunțarea e ca o durere, durerea este ca o ceață, nu mă pot agăța de nimic….
Se face liniste pentru cateva momente, apoi adaugă cu un oftat prelung:
– Ce greu e să prinzi firul înapoi către tine…. de aceea am venit la terapie.
